Morometii Rezumat pe capitole
MOROMETII DE MARIN PREDA REZUMAT PE CAPITOLE - REZUMAT MOROMETII PE CAPITOLE

Marin Preda s-a nascut la 5 august 1922 in Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, in familia taranului Tudor Calarasu. Dupa clasele primare urmate in sat, se inscrie la Scoala normala din Abrud, pc care o continua la Cristur-Odorhei si apoi la Bucuresti.

Debuteaza in 1941 cu o schita in ziarul "Timpul", citeste in cenaclul lui Eugen Lovinescu si e secretar de redactie la "Evenimentul zilei". In 1948 publica intiia lui carte: volumul de nuvele Intalnirea din pamanturi, urmat apoi de Desfasurarea,Indrazneala, Ferestre intunecate.

In 1955 ii apare romanul “Morometii”, volumul intii, si, dupa o elaboratie extrem de indelungata, vede lumina tiparului in 1967 si volumul al doilea. Intre timp aparusera romanul “Risipitorii” si povestirea “Friguri”.

Ulterior publica piesa de teatru “Martin Bormann” si romanul “Intrusul”, culegerea de eseuri si confesiuni Imposibila intoarcere, romanul Marele singuratic (1972).

Scriitor care apara conditia literaturii realiste, Marin Preda considera ca in afara unor notiuni ca istorie, adevar, realitate, proza n-ar avea nici un inteles. O opera trebuie judecata in functie de partea ei de adevar si o carte buna este aceea care transmite intr-o modalitate estetica acceptabila, un adevar social si psihologic. El insusi cultiva o literatura inspirata din realitatile contemporane, abordând teme morale sau existentiale intr-un stil epic de mare densitate care a asesat proza româneasca pe terenul solid al observatiei psihologice.





Morometii


Ca si in alte cazuri, al lui Rebreanu de exemplu, romanul cel mai important al lui Marin Preda este anticipat si pregatit de nuvelele sale. In volumul de debut, “Intâlnirea din pamânturi”, sunt câteva naratiuni – “Dimineata de iarna”, “O adunare linistita”; “In ceata” etc. - care prefigureaza motive, intâmplari si personaje din roman, usor de depistat la o simpla confruntare, dar mai important decât aceasta este faptul ca inca din nuvele se contureaza obsesia fundamentala a creatiei lui Marin Preda, care este destinul taranului român.



Morometii reprezinta, pe aproape o mie de pagini, povestea unei familii de tarani din Câmpia Dunarii care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adânca si simbolica destramare. Actiunea e plasata, in punctul ei initial, 1a câtiva ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, când timpul parea foarte rabdator cu oamenii, iar viata se scurgea fara conflicte mari. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sânul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intii se petrece de sâmbata seara pâna duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la câmp pâna la fuga Polinei cu Birica. Scriitorul decupeaza scene de o mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent, staruind asupra fiecarui amanunt, gest sau replica. Totul se desfasoara parca dupa un tipic anume, nimic nu e spontan, in asa fel incât impresia de ceremonial e staruitoare, ca si cum taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa o ordine prestabilita, dupa un cod stravechi.

Fragmente din cina unei familii de tarani români:



"Cât ieseau din iarna si pâna aproape de sfintul Niculaie, Morometii mâncau afara in tinda la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cât palrna. Fara sa se stie când, copiii se asezasera cu vremea unul lânga altul, dupa fire si neam. Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea din afara a tindei, ca si cind ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, lânga vatra, jumatate intoarsa spre strachinile si oalele cu mâncare de pe foc, statea totdeauna Catrina Moromete, rnama vitrega a celor trei frati, iar lânga ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete...Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapânea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar lângai umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor crescuse. El sedea bine pe pragul lui, putea sa se miste in voie si dealtfel nimanui nu-i trecuse prin cap ca, ar fi bine sa se schimbe masa accea joasa si plina de arsurile de la tigaie."



Morometii, strânsi in jurul unei mese mici si rotunde, dominati de un tata temut si ascultat, par incremenirea unei vechi rânduieli. Cina lor este un ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, care si-a conservat intr-o forma aproape intacta structura, nu si mentalitatea.

Sunt si alte scene antologice, adevarate documente de viata taraneasca, dar intentia scriitorului nu e sa faca etnografie. Forta cartii sta in adâncimea ei psiholonica, pentru ca in descrierea aspectelor automatice, stereotipe, se strecoara sistematic analiza circuitului sufletesc subteran al protagonistilor, astfel incât romanul se va constitui dintr-o realitate exterioara, care poate crea impresia superficiala ca avem de-a face cu o monografie a satului romanesc, si dintr-o realitate interioara, mai misterioasa si mai durabila, din care porneste drama.

Modul acesta de distributie a substantei epice se vadeste chiar din primele momente când, prin notatia simultana a evenimentelor exterioare si a exploziilor sufletesti, se sugereaza raporturile reale ale membrilor familiei Moromete. Pozitia Morometilor in jurul mesei, autoritatea paterna, atitudinea centrifuga a fiilor mari, opozitia dintre ei si mama, locul neglijabil al micului Niculae, indârjirea dintre frati, comunicata prin intermediul dialogului, lumineaza o stare de criza latenta, care se va declansa curând.

Marin Preda isi incepe romanul prin analiza acestui moment din viata unei familii de tarani, reliefând conflictul dintre vechea ei structura si noua realitate sufleteasca. Gospodaria Morometilor pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta. E pentru intâia oara cind in literatura romana taranul nu e stapânit de ideea de a avea pamânt, ca sansa a fericirii sale, ci de a si-1 pastra. Ilie Moromete are doua loturi, al lui si al Catrinei, si o multime de copii care sa munceasca. Si totusi, mica-i proprietate intra in declin, pentru ca in calculele lui nu prevazuse disensiunea interioara a familiei si nici nu intelege pericolul real al vesnicelor sale datorii amânate.

In primele capitole ale cartii aceste lucruri ramân necunoscute. Prozatorul nu-si incepe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din desfasurarea ei. Personajele sunt gata formate, ele intra in actiune fara nici o pregatire prealabila si se misca conform firii lor. Modalitatea aceasta tradeaza un gust al reprezentarii dramatice, viziunea artistica a lui Marin Preda fiind adeseori scenica, ceea ce creeaza un puternic sentiment al autenticitatii.

Dupa lunga descriere a intoarcerii Morometilor acasa, atentia scriitorului se indreapta spre viata comunitatii rurale. El isi alege in acest scop secvente dintr-o zi de duminica la tara si nareaza, dilatând prin insistenta, evenimente obisnuite, ca taierea unui salcâm, un drum spre fierarie cu secerile pe umar, o adunare in poiana, plata unor impozite, calusul, hora. Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificatia ascunsa a faptului banal, cotidian, este aici magistrala si obisnuitul capata un relief neasteptat, tulburator, ca si cum. ne-am afla in fata unor adevarate ritualuri ale universului satesc. Cadrul acesta este necesar prozatorului, intrucât, fara el, functiile vitale, si spirituale ale eroului nu s-ar putea exercita. In relatie cu satul, individualitatea lui Ilie Moromete se dezvaluie pregnant si ceea ce in sânul familiei parea o ipoteza devine acum o confirmare: el are trasaturi care il asaza deasupra celorlalti.

Eroul e portretizat in miscare si se contureaza finalmente prin suma detaliilor acumulate pe parcurs. E suficient sa stea pe stanoaga sau sa iasa la drum, pornind undeva spre mijlocul satului, si spectacolul incepe: Obiectele si oamenii nu-1 lasa indiferent. In fata lor, sensibilitatea lui vibreaza si el sesizeaza intr-o existenta, oricât de cenusie, elementul inedit, mai ales cel comic.

Lumea e plina de “personaje” pe care el le contempla cu voluptate si le recreeaza apoi ca un adevarat artist pentru prieteni, pentru ca in Moromete gustul pentru contemplatie se imbina perfect cu darul vorbirii si mai ales cu placerea de a vorbi.

Scena care-l defineste profund, tocmai pentru ca sintetizeaza epic pozitia lui Moromete in relatie cu o colectivitate umana reprezentativa pentru mediul sau de viata, se petrece in poiana fierariei lui Iocan, unde taranii, gatiti ca de sarbatoare, se aduna sa discute, cu un inimitabil umor, politica.



"Se apropiau de fierarie si Moromete fu intâmpinat de departe cu exclamatii. Iocan abia deschisese si poiana era plina. Unii stateau in picioare, altii pe niste butuci vechi, adusi acolo cine stie de când si tociti de sedere, toti galagiosi si parca nerabdatori. Dar Moromete nu-i lua in seama, nu se grabi sa se duca la ei. Se opri din nou pe o podisca, il parasi pe Dumitru lui Nae si intra in curtea cuiva. Abia peste o jumatate de ceas iesi de acolo. Era ras proaspat.

- Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea? ! se mira apoi când ajunse in poiana fierariei. Buna dimineata!

I se raspunse din câteva parti si cineva, vazându-i secerile, ii spuse sa se grabeasca fiindca ii ramâne griul pe câmp.

- Pai de ce, Iordane, n-o sa te chem pe tine sa mi-1 seceri tu? Erau foarte veseli si parca nici nu se auzeau unii pe altii...

Cocosila scoase dintr-o despartitura a chimirului un pachet de regie nedesfacut, se aseza nepasator pe un butuc si incepu sa-si rasuceasca, o tigare. Moromete se lasa pe vine si isi facu si el din pachetul lui Cocosila, dupa care intinse mâna si trase incet de sub aceiasi chimir “Dimineata”. Ziarul nu era intreg, dar Cocosila avusese grija sa-i aduca lui Moromete paginile cu stiri politice si cu dezbaterile.

- Asculti, Mnromete? Nu mai citi, lasa c-am citit eu inaintea ta si sunt destept, asculta aici la mine...

- Hai, Moromete,... dadu cineva glas nerabdarii tuturor. Hai, da-i drumul! De fapt Moromete intârzia ca un scolar care nu e sigur pe el; citea intâi in gind. - Auziti ce zice regele! spuse el si indata se facu tacere deplina. Auziti ce zice Majestatea sa, adauga rotunjind mieros pe "majestatea sa"...

Marele congres agvicol Discursul Majestatii sale Regelui

Domnilor, am fost informat ca congresul dumneavoastra este un congres de specialisti, agronomi si ingineri. Iau cuvântul aici ca unul interesat in chestiunile pe care le dezbateti si care am chiar oarecare experienta. Mi-ar fi placut poate ca acest congres si fie un congres al "gospodarilor" pentru ca, dupa mine, specialistii nostri sunt inca departe de a fi gospodari: Stiu acest lucru, pentru ca agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozinca sa se spuna la noi ca agricultura este ocupatiunea principala a românilor, am spus-o si eu, dar din nenorocire, daca este ocupatiunea manuala principala a românului, nu este totdeauna si ocupatiunea lui mintala...

Moromete se opri si ramase cu privirea tinta, in ziar. Tacerea continua.

- Hehe! izbucni pe neasteptate Dumitru lui Nae si râsul sau gâlgâi puternic si lenes mai departe. He, he, he, ia uitali-va cum a ramas Moromete.

- Adica, se rasuci Moromete spre Cocosila, lasând pentru moment ziarul la o parte, adica ocupatiunea ta mintala, Cocosila, e la alte prostii!

Cocosila nu raspunse, se uita invidios la Moromete care stia sa gaseasca in ziar astfel de lucruri.

- Primul agricultor o fi mergând si el la plug? dadu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.

- Merge, de ce sa nu mearga! zise Iocan. Când se desprimavareaza iese cu plugul din curtea palatului si se duce si el la arat.

- O fi avind pamânt? se interesa cineva.

- Are! afirma Cocosila. Are asa, cam vreun lot si jumatate!...

- Nu cred, se indoi cineva. Are mai mult, ca trebuie sa-1 tina si pe ala micu, pe Mihai... Trebuie sa-i dea sa manânce.

- Esti prost! Reflecta Cocosila. Ala micu are lotul lui de la ma-sa!

- In fine! incheie Moromete aceste scurte observatii si apuca din.nou ziarul in mâna.”



Simpatia spontana cu care este intimpinat Moromete, faptul ca discutiile nu incep fara el, greutatea cuvântului sau dovedesc ca prestigiul lui e real si recunoscut. Sociabilitatea, inteligenta, ironia, umorul, darul de a vedea dincolo de lucruri, fantezia, bucuria contemplatiei fac din el un taran neobisnuit, un observator si un moralist. Exista si o alta fata a lui Moromete, in consens cu trasaturile lui fundamentale, dar care il particularizeaza si mai mult printre ceilalti tarani. Personajul este un disimulat, stapâneste arta de a-si desincroniza in mod voit gândurile si vorbele, de a mima gesturi si opinii false pentru a sonda partenerul de discutie si a se distra pe seama prostiei, a ingâmfarii si a limbajului acestuia sau, pur si simplu, pentru a se ascunde pe sine. Semnificativa e comedia jucata in fata agentilor fiscali, care-i stricasera placuta lui discutie de duminica. Intrând in curte, trece pe lânga cei doi agenti, ca si când acestia nici n-ar exista, striga suparat la o Catrina invizibila, aflata de fapt la biserica, si la un Paraschiv inexistent. Dupa ce-i innebuneste bine prin aceasta manevra de ignorare, se intoarce spre ei si le striga : "N-am !". Apoi se potoleste brusc si cere o tigare, lasându-1 in pace pe agent sa taie chitanta. Dupa ce o primeste in mâna, o rasuceste meticulos pe toate partile si o pune incetisor pe prispa, tragând linistit din tigare:

" Hai, nea Ilie, hai, nea Ilie! se grabi Jupuitul, pocnind incuietoarea gentii.


0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

 
Top